Categories Menu

Posted in Articole

Cum să fii trainer pentru cei din jurul tău.

totMeseria de trainer sau formator este una din meseriile cele mai frumoase şi mai provocatoare.

Deşi a ajuns de ceva vreme pe piaţa muncii din Romania ca meserie recunoscută, încă se simte nevoia de profesionişti în acest domeniu. Oferta de a pregăti traineri prin aşa numitele programe, TOT (train of the trainers) sau tradus în română, Formare Formatori, este o ofertă destul de generoasă, atât din punct de vedere al conţinutului cât şi al costurilor de pregătire.

Cererea, nici ea nu este mai prejos. Ideea unei cariere în domeniu încântă, iar faptul că un asemenea curs oferă informații valoroase, utilizabile în multiple direcţii, domenii şi circumstanţe atrage un număr considerabil de participanţi. Unii îşi doresc şi ajung să îşi construiască o carieră în domeniu, alţii folosesc meseria ca pe o sursă secundară de venit iar alţii, folosesc deprinderile şi cunoştinţele legate de trening în activităţi conexe, hobby-uri sau chiar viaţa personală.

Fiecare din noi este pus, mai devreme sau mai târziu, în situaţia de a explica, învăţa, forma echipa sau un membru al acesteia.

Ce trebuie să faci pentru a fi trainer pentru cei din jur?

Dacă ar fi să rezum, înainte de toate, stabileşte un obiectiv clar. Trebuie să ştii ce îţi doreşti ca ceilalţi să înveţe dar să nu te focusezi doar pe miezul problemei ci să ai în minte  imaginea de ansamblu.

Cunoaşte-ţi participanţii. Asigură-te că folosiţi acelaşi limbaj şi răspunde nevoilor acestora. Încurajează comunicarea la 3600.

Subliniază relevanţa informaţiei. Oamenii preferă să înveţe doar lucruri utile şi care se pot aplica imediat.

Implică! Pentru a învăţa, adulţii trebuie să se lovească de problema respectivă, să o conştientizeze.

Foloseşte diferite abordări şi stiluri de învăţare, pentru că ne dezvoltăm diferit şi avem percepţii diferite, chiar şi asupra celor mai comune aspecte.

Încurajează feedbackul. Te va ajuta să evaluezi, să adaptezi şi să găseşti metode şi resurse care să te ajute să atingi obiectivul.

Evaluează eficienţa trainingului. În timpul cursului, imediat după sau la o perioadă mai lungă, o evaluare corectă va clarifica nivelul de asimilare şi va genera următorul pas pentru învăţare şi dezvoltare.

De asemenea, nu uita să rămâi pregătit. Indiferent de domeniul în care activezi, trebuie să îl stăpâneşti foarte bine şi să îţi îmbunătăţeşti permanent cunoştinţele şi aptitudinile. Un trainer de succes trebuie să rămână un trainer de succes!

Share